Cursuri Calificare Brasov

Cursuri calificare Brasov

Calificare reprezinta pagina unde puteti gasi informatii utile despre Calificare Brasov: Cursuri calificare Brasov.

    Vă invităm într-o lume a culorii şi a tehnicilor artistice celor mai interesante. La orice vârstă avem nevoie de frumos, iar frumosul odată descoperit rămâne în noi. Împreună ne vom bucura de culoare şi de nenumăratele decoperiri pe care arta ni le pregăteşte.
    Este foarte important ca în timpul liber să te simţi bine, astfel vă putem oferi câteva momente de relaxare creativă, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi.

    Curs de desen - pictură   (2 ori pe săptămână)
Acest curs se adresează copiilor cu vârsta peste 12 ani și adulților. Aici studiem desenul, expresivitatea liniei și învățăm hașura. Se vor realiza studii de natură statică, portret după ghips și model viu. În partea a doua a cursului se vor studia și tehnici de pictură în acryl sau ulei, toatea acestea cunoscând și regulile de compoziție. Este un curs pentru cei care își doresc să cunoască mai mult decât regulile elementare de compoziție și de culoare și doresc să-și îmulțească talantul prin muncă și cunoaștere.


Prima şedinţă – evaluare – acomodare (pictură / hârtie/ carton)

Lunile septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie- DESEN

            Natură statică: studiu de draperie și obiecte
            Studiu anatomic: expresia mișcării, detalii anatomice ale corpului uman, portret și portret compozițional cu mâini, figura întreagă.
Lunile februarie, martie , aprilie, mai, iunie – PICTURA
            Natură statică: studierea câtorva maniere de pictură
                   -maniera clar-obscură ( Baroc și rococo)
                   -maniera poantilistă și cea impresionistă
                   -maniera modernă (cubism, expresionism, fauvism, etc.)
            Portret și portret compozițional cu mâini și figură întreagă
            Peisaj și reguli de compoziție